Totul a inceput in anul 2005 cand… intr-o zi am vazut o fetita metis de ciobanesc, pe nume Pedigree. Aceasta suferise o amputare a unui membru posterior, celalalt fiind paralizat. Mi-am dorit sa gasesc o solutie pentru a o ajuta! Am inceput timid, insa bucuria cu care Pedigree mergea la plimbare cu carutul proiectat special pentru ea m-a motivat sa continui acest proiect si sa caut sa imbunatatesc acest carut, cu solutii noi si eficiente pentru un confort si o utilitate cat mai mare.
Aceasta platforma isi propune sa ofere informatii valoroase crescatorilor, proprietarilor si medicilor veterinari, despre posibilitatea protezarii. Fiecare pacient este evaluat din punct de vedere medical si sunt urmarite toate particularitatile fizice si functionale. Carutul poate fi folosit si in scop terapeutic, pentru tratarea unor afectiuni si recuperare postoperatorie. Scopul este de a gasi noi solutii pentru problemele care pot aparea la animalul dumneavoastra, indiferent ce specie este acesta sau din ce rasa face parte.